BEMOL - Pagina de start BEMOL

SERVICIUL CLIENȚI BEMOL 24/7


tel: 14-009
e-mail: card@bemol.md

Noutăți «MIHAI COCIU OBȚINE PRIMELE PUNCTE INTERNAȚIONALE!

22.07.2012

Pe 22 iulie a avut loc o nouă cursă din cadrul Campionatului Mondial la Motocross, de data aceasta în Semigorje, Rusia.

Conform datelor, la etapa 11 din cadrul campionatului MX1 au fost prezenți 45.000 spectatori care au venit să urmărească show-ul motoarelor și talentul motocrosiștilor, iar cei care nu au putut fi prezenți puteau să urmărească evenimentul în direct, din Piața Roșie (Moscova). Mihai Cociu, sponsorizat în continuare de BEMOL, a participat și la această etapă care urmează să intre în cartea recordurilor personale ale tânărului de 19 ani, cât și în cea a rezultatelor tinerilor sportivi ce reprezintă Moldova peste hotarele acesteia.
 
În prima zi de competiție,  în timpul antrenamentelor, Mihai a fost lovit intenționat, motiv din care a căzut, iar motocicleta sa a căzut peste el.  Această situație l-a făcut pe Mihai să părăsească traseul pentru a-și reveni și recăpăta forțele. A doua zi, Cociu a fost prezent la start, gata de luptă. În prima manșă, evitând un accident, Mihai a avut ghinionul să i se încâlcească plasa laterală a traseului în roata din spate. Ajutat de către mecanici, Mihai a revenit pe traseu. În manșa secundă însă, nimic nu i-a mai stat în cale pentru a obține puncte și un loc în top 20.


Astfel, pe traseul din Semigorje, cel mai tânăr participant din cadrul campionatului la Motocross a reușit să surprindă cu locurile obținute la calificare, cu rezultatul final și cu primele 8 puncte internaționale acumulate pentru echipa sa KTM Silver Action! “Mister 611”, pentru prima dată, a intrat în top 20!  În prima cursă acesta s-a clasat pe locul 18, iar în a doua pe locul 16. Rezultatul final în cadrul Grand Prix Rusia – locul 17.

“La această etapă au participat toți cei determinați să câștige puncte. Am avut de înfruntat câteva situații dificile, chiar din ziua antrenamentelor.  Am fost lovit puternic și nu am mai putut continua antrenamentele. Cum nu ar fi, eu lupt până la capăt și, a doua zi, deja eram prezent la competiție. Am dat tot ce am avut mai bun și, deși am avut parte de câteva căzături, am reușit să intru în top 20 pentru prima dată! În prima manșă l-am lăsat în urmă pe Evghenii Morozov, campionul Europei la motocross.

În a doua manșă am avut o luptă intensă cu Alexandr Ivanutin (campionul Rusiei pentru a 10-a oară) pentru locul 16, și l-am întrecut. Cu ceva timp înainte de finiș, mecanicul, care la această etapa a fost chiar tatăl meu, mi-a făcut semn că îl ajung pe al 16-lea din urmă, și asta mi-a dat un nou val de putere. Când m-am văzut la finiș, nu mai simțeam nici durere, nici oboseală -  doar o bucurie și liniște în suflet. Mă bucur mult că mi-a reușit să ajung în top 20, că am surprins adversarii și că am acumulat primele puncte!”, povestește Mihai după GP Semigorje.
 

 


Astfel, Mihai se întoarce acasă cu primele puncte internaționale și cu un rezultat de invidiat. Următoarea cursă la care va participa Cociu va avea loc pe 5 august în Loket, Republica Cehă.